Florida (teritoriu SUA)
|
Teritoriul Florida, conform originalului, Territory of Florida sau Florida Territory, a fost un teritoriu organized încorporat al Statelor Unite care a existat între 30 martie 1822 și 3 martie 1845, data admiterii Floridei ca stat al Uniunii nord-americane.
Teritoriul a fost inițial o colonie a Spaniei din zona cunoscută ca La Florida, care a fost cedată Statelor Unite ca parte a tratatului din 1819, cunoscut ca Tratatul Adams-Onís.
Istoric
[modificare | modificare sursă]Amestec american anterior anului 1821
[modificare | modificare sursă]Tratatul Adams-Onís
[modificare | modificare sursă]Tratatul Adams-Onís, cunoscut și sub numele de Tratatul transcontinental (conform originalului, Transcontinental Treaty), a fost semnat la 22 februarie 1819 de către John Quincy Adams, al șaselea președinte american și Luis de Onís, dar nu a intrat în efect decât după ratificarea acestuia de către guvernul spaniol în 1821. Deși este îndeobște parte a culturii populare că Statele Unite ar fi plătit Spaniei 5 milioane de dolari în urma tratatului, realitatea istorică este că nici o sumă de bani nu a fost plătită sau primită. În realitate, au fost redefinite noi sfere de influență, Statele Unite au primit zonele Florida și Oregon, respectiv Spania a pretins și obținut control asupra Texas-ului.
Teritoriul Florida si Seminole Wars
[modificare | modificare sursă]Vezi și
[modificare | modificare sursă]- Tratatul Adams-Onís din 1819
- Regiuni istorice ale Statelor Unite ale Americii
- Istoria Floridei
- Războaiele Floridei, 1817 - 1858
- Evoluţia teritorială a Statelor Unite ale Americii
- Territories of Spain that would later become part of the Territory of Florida:
- Florida, 1565-1763
- Florida Oriental, 1783-1821
- Florida Occidental, 1783-1821
- Territories of the United Kingdom that would later become part of the Territory of Florida:
- East Florida, 1763-1783
- West Florida, 1763-1783
- U.S. state created from the Territory of Florida:
- State of Florida, 1845
- Territories of Spain that would later become part of the Territory of Florida:
Note
[modificare | modificare sursă]- 1 Hubert Bruce Fuller, The Florida Purchase, (Gainesville: University of Florida Press, 1964), Introduction xvii.
- 2 Ibid., Introduction xviii-xix.
- 3 Fuller, The, Editorial Preface, xi.
- 4 Virginia Bergman Peters, The Florida Wars,(Hamden: The Shoestring Press, 1979),39.
- 5 Ibid.,18-22.
- 6 Peters, The, 39.
- 7 Peters, The, 50-54.
- 8 Peters, The, 63-74.
- 9 Peters, The, 87.
- 10 Peters, The, 89-95.
- 11 Peters, The, 105-110.
- 12 Peters, The, 137-160.
Referințe
[modificare | modificare sursă]- Hubert Bruce Fuller, The Florida Purchase, (Gainesville: University of Florida Press, 1964).
- Virginia Bergman Peters, The Florida Wars,(Hamden: The Shoestring Press, 1979).
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- 3 U.S. Statute 654 approved on 30 martie 1822 establishing Florida Territory (pages 654-659) from United States Statutes at Large at the Library of Congress website.